SPLINA – DIMENSIUNE SPIRITUALĂ I

https://aretya.files.wordpress.com/2012/03/yin-yang.gif

A sosit timpul pentru mine să public o parte din cercetarile mele, din experienta mea legate de medicina energetică si informationala, dar si din cercetările altor terapeuti de valoare din toate colturile lumii. Ca terapeută în Medicina Complementară cunosc faptul că trebuie să fiu permanent la curent cu ultimile descoperiri importante din medicina și fizica cuantică.

Terapeuții trebuie să acceseze o bază de date informațională cât mai bogată pentru a avea rezultate cât mai bune în practică, deci învățăm tot timpul, nu avem cum să ne plictisim. Trebuie să lucrăm în permanență cu noi, pe toate planurile, să nu stagnăm în concepte învechite, ci să creștem spiritual continuu.

Am pornit munca mea de terapeut, inițial de la medicina alopată, apoi am accesat domenii complementare ca : Reflexoterapia, Shiatsu și Medicina Chineză Tradițională care este foarte specială pentru mine, la care s-au adăugat în timp :Facultatea de Psihologie, cursuri postuniversitare legate de Medicina Cuantică, Școala de Astrologie și Metafizică și cursuri diverse de inițiere în tainele energeticii.

Având în vedere mutațiile complexe ale personalității noastre, ale corpurilor noastre energetice, pe care le trăim Acum și Aici, prin parcurgerea Centurii Fotonice a planetei noastre, am ales să scriu despre ce se întamplă în interiorul corpului fizic, dar și în aura noastră.

Elementul Pământ este important pentru tot ce există materializat în planul fizic, așa că voi începe cu povestea organelor ce aparțin elementului pământ, după MTC : splina și stomacul.

Prima parte dedicată acestui parteneriat splina – stomac este o traducere si completare făcută de mine, dupa articolul scris de Lisa Renee : ” Earth Element is transforming”, un articol foarte interesant care ne ajută să înțelegem mai bine importanța splinei în corpul nostru fizic și energetic. Urmează alte articole la fel de interesante despre splină.

Lectură placută!

  1. ELEMENTUL PĂMÂNT SE TRANSFORMĂ”de LISA RENEE

În momentul de față corpul planetar al Terei trece printr-o reorganizare majoră datorită unor anomalii electromagnetice (ex. explozii solare puternice), ce afectează pe termen lung Câmpul Colectiv Uman. Câmpul Colectiv Planetar se modifică provocând anumite distorsiuni în Câmpul Cuantic (energie și informație la un loc, vibrații cuantice, salturi frecvenționale etc). Mai departe Câmpul Cuantic răsfrange aceste efecte perturbatorii asupra Câmpului Morfogenetic al Pămantului (Subconștientul Colectiv), asupra Elementelor Pămantului (cele 5 elemente), și peste structura elementară a Corpului Planetar.

Adaptările fiziologice în curs ale omenirii răspund la noile tipare evolutive biologice și spirituale ale Câmpului Colectiv, ce influențează la nivel profund arhitectura planetară, elementele planetare și firește, și Elementul Pământ.

Toate aceste schimbări influențează în continuare și fenotipul uman. Fenotipul uman reprezintă suma tuturor caracteristicilor și trăsăturilor influențate de factorii genetici, de factorii comportamentali și de factorii de mediu, precum și de varietatea influențelor din Conștiița Colectivă. Fenotipul uman pe scurt descrie caracteristicile și trăsăturile fizice ce definesc specia umană.

Ca urmare a schimbărilor structurale ce influențează corpul planetei noastre, substanța planetară și Elementul Pământ, ca materie primă pentru toate formele materiei, se transformă de asemenea.

Relația specială prin care Corpul Planetar este conectat cu funcțiile splinei este direct proporțională cu intensitatea transformărilor curente ce afectează corpul emoțional și producția de sânge în corpul fizic.

Splina guvernează transportul și transformarea a tot ceea ce consumăm în energie, energie ce produce și protejează sângele. Sângele conține înmagazinat în straturile sale cuantice, matricea Spiritului nostru. Prin urmare mutațiile principale ce apar în constiința noastră, se transmit ulterior în corpul nostru fizic și apoi în fluxul sanguin, prin intermediul unor coduri de lumină noi, impregnate in elementele sanguine, care circulă în tot corpul uman.

Din punct de vedere strict spiritual, ”Rănile lui Hristos” reprezintă miasme karmice sanguine înregistrate adânc în Corpul Planetar și în Câmpul Colectiv Uman, prin intermediul ”implanturilor Crucificării”, ce au fost implantate holografic în Mintea Colectivă. Aceste implanturi au direcționat greșit și au furat în timp, din forța vieții planetare și au ”crucificat” anumite organe ale corpului uman, ce aparțineau doar sufletului nostru.

O zonă importantă a corpului uman ce a fost puternic afectată de aceste implanturi a fost splina, localizată sub coaste, în partea stângă a corpului.

Povestea Crucificării împreună cu aceste implanturi holografice de origine extraterestră ne arată cum Mintea Colectivă a fost invadată, pentru a putea crea subtil un tipar anume de sacrificiu sângeros, prin care o zeitate sau un maestru este crucificat, pentru a se naște și dezvolta o nouă religie (în era Pestilor mai ales).

Simbolic privind, Răstignirea reprezintă înrobirea Conștiinței umane, prin reîncarnare continuă, prin reciclarea sufletului devenit viciat, deci Răstignirea se face prin sacrificiu de sânge, tortură, adică prin alterarea purității sanguine.

Astfel ”Hristos Răstignit” a devenit un tipar pentru ființa umană, ce a fost și ea răstignită (chinuită) la rândul ei, adică deconectată de la Sursă și implantată cu diverse programe genetice, ce au produs mutații fizice și energetice, programe de la anumite ființe extratereste (tip reptilian, archonic etc) ce au invadat planeta noastră, în urmă cu cca 11 000 ani. Aceste implanturi, structuri arhetipale extraterestre se numesc metaforic ”implanturi de Crucificare”.

Aceste implanturi de Crucificare acționează ca niște structuri de control și ar fi plasate energetic la nivelul chakrei 7, pe anumite meridiane energetice și mai ales pe partea stăngă a corpului fizic (inimă, splină).

Conștiința Colectivă ”crucificată” a fost folosită pentru a hrăni creațiile artificiale ale controlorilor invadatori, într-un plan amplu de sclavagism. Acum Conștiința Colectivă este recodată, purificată în alinierea ei cu Creația Divină, cu Legile Universale ce servesc pe Marele Creator.

Unii oamenii nu sunt conștienți de aceste implanturi de control, însă cei care sunt treziți spiritual și care se trezesc acum își pot deschide cel de al 7 lea sigiliu de deasupra capului, sau să își activeze corpul de lumină și inima sacră, dizolvând astfel toate aceste implanturi străine.

Stadiul actual al evoluției umane determină descoperirea și eliberarea acestor miasme karmice sanguine, și posibilitatea detoxifierii, a eliberării complete a implantului splenic viciat de care vorbim acum.

Dezechilibrul creat de implantul splenic determină anumite probleme fizice și emoționale, deoarece corpul uman împreună cu simțul identității de sine, care sunt în relație directă cu elementul Pământ, trec acum prin o puternică transformare. Atunci când ne aflăm în afara echilibrului, în dezarmonie cu elementul Pământ se produce un șoc asupra splinei și a stomacului, astfel, ne vom simți foarte epuizați, secătuiți de energie și profund nemulțumiți emoțional (neîmpliniți).

Medicina Chineză Tradițională consideră splina una dintre cele mai importante organe din corp, și că orice terapie fizică sau energetică, trebuie să înceapă cu echilibrarea splinei.

Dacă considerăm că funcția majoră a splinei este cea de purificare, protecție și de spiritualizare a sângelui nostru, și că sângele nostru a fost viciat prin implantare holografică a Elementului Pământ de către unii extraterestrii rău intenționați, cu scopul de a opri progresiv funcționarea corectă a corpului uman, atunci acest lucru are o semnificație foarte gravă, dpdv. spiritual.

Reflectând asupra parteneriatului splină – stomac, pentru a afla rezonanța sa în corpul nostru, este util să arătăm căi, metode, prin care putem susține mai bine modificările fiziologice care se produc pe planeta noastră acum și care afectează elementul Pământ din corpul nostru.

Relația noastră cu alimentația, consumul și managementul energetic se schimbă continuu, iar unii dintre noi pot percepe durere și sensibilitate exagerată în regiunea plexului solar, deoarece nu mai suntem în stare să digerăm normal mâncarea ingerată, suntem incapabili să digerăm realitatea noastră și incapabili să procesăm ”tsunami-ul” emoțiilor intense ce vine peste noi. Acest lucru afectează grav stomacul și splina, capacitatea de a transforma ceea ce am consumat în o hrană adecvată, apoi în forța vitală necesară pentru a menține corpul nostru cât mai puternic sănătos.

Când splina și stomacul suferă daune, mâncarea solidă și lichidele stagnează, nu se digeră normal, papilele gustative își pierd capacitatea de a distinge aromele, extremitățile sunt reci și obosite, fără vlagă. Disconfort, balonare, distensie pot apare în epigastru, precum și vomă, diaree și sângerări excesive. Multe probleme cronice ca : edeme, sindromul oboselii cronice, insomnie, alopecie, deficiență de Fe, menstruații neregulate, anexite, infertilitate sunt rezultatul unei spline ce funcționează incorect.

Acest patern simptomatic enumerat anterior este foarte des întălnit în societatea noastră, nu numai datorită implantului splenic, ci și a deconectării de la Sursă, la care am fost supuși sistematic. Gândirea excesivă, stresul ridicat, mesele neregulate determinate de un program de muncă foarte încărcat ne-au transformat din nou în niște sclavi moderni ai societății, cât mai departe de noi, deconectați de la Sinele nostru Divin.

Splina e centrul de transport al energiei rezultate din ceea ce a procesat stomacul și sângele nostru, ea generează forța vitală pe care corpul o folosește pentru a se regenera continuu, pentru a se menține tânăr.

Problemele stomacului ca : durerile tip junghi, balonările, inflamațiile dureroase, arsurile gastrice, greața au fost foarte accentuate în ultima perioadă. Empaticii vor avea cel mai frecvent probleme digestive și de eliminare, deoarece in zona plexului solar se găsesc numeroși neuroni ce formează cel de al doilea creier, cel abdominal (second brain, gut has a mind).

Mulți oameni procesează percepții extrasenzoriale înalte acum, dar și diverse forme energetice străine în zona plexului solar, ce uneori se exacerbează ca rezultat al transmutării energiilor joase (3D) combinată cu revărsarea unor energii înalte, mai exact a unor coduri de lumină în aura noastră (din Soarele Central), și care uneori le resimțim ca o lovitură puternică în abdomen. Aceste probleme digestive nu pot fi explicate și tratate de medicina alopată, astfel este destul de supărător să fim martorii unor copiii foarte sensibili ce acuză dureri permanente destul de intense în epigastru, plexul solar, medicii neavând nici o idee despre cauza acestor dureri inexplicabile.

Empaticii pot fi afectați de câmpurile energetice ale altor oameni, ale unor entități multidimensionale, ei pot intui bine, îi pot percepe din punct de vedere psihic pe cei din jurul lor. Viața unui empat este influențată inconștient de dorințele, gândurile și dispozițiile celorlalți. El poate percepe și aspirațiile spirituale, motivațiile și intențiile ascunse ale altor persoane.

O persoană poate fi empatică sau nu. Preluând emoțiile și gândurile celorlalți ea poate experimenta lucruri ca : oboseală cronică, sensibilitate la mediul extern (ex. climă), dureri zilnice inexplicabile, unele blocaje energetice datorită implanturilor splenice, ce afectează chakrele secundare din jurul splinei.

Lucrătorii în Lumină, Semințele Stelare și Stâlpii de Lumină care se ocupă cu vindecarea pe orice nivel, sunt empatici, de aceea ei pot avea deseori câmpul lor fotonic extern foarte extins. Este necesar pentru sănătatea lor să își restrângă corpul fotonic extern cât mai aproape de corpul fizic, să îl împuternicească, vizualizându-l mereu, în culoare alb strălucitor, asemeni unui diamant.

Empaticii au probleme cu granițele personale, uneori sunt ca niște bureți ce absorb energiile negative din jur, de aceea trebuie să se protejeze cât mai bine (splina slăbită).

Preluarea energiilor negative se face doar în prima fază de trezire spirituală, din dorința prematură de a fi numai în iubire necondiționată și din extinderea neprotejată a aurei umane, când încă aceste ființe nu sunt centrate în inima sacră și nu sunt pregătite suficient în tainele Înțelepciunii Universale.

A fi în echilibru este esențial în acest salt cuantic planetar, iar acest lucru înseamnă a fi în inima sacră, complet centrat în câmpul de lumină și în conexie permanentă cu Sinele Înalt Divin.

Traducere si adaptare de Aretya Ganea

sursa : ” Earth Element is transforming” de Lisa Renee

Reclame

~ de aretya pe noiembrie 21, 2017.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: